Azi-noapte, la ora 02:28, s-a înregistrat un cutremur mare, iar oficialii de la Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului au anunțat că seismul din Bulgaria a fost unul de suprafață. Astfel, el s-a resimțit în mai multe orașe din România.
Citește și: Vine “Marele Cutremur” în România. Gheorghe Mărmureanu șochează: “Poate avea 10 grade”
Reprezentanții de la INFP au spus că la mai bine de două ore după miezul nopții trecute, în Bulgaria s-a produs un cutremur de 2,9 grade pe scara Richter. Mai mult, el a avut o adâncime de doar 5 km, astfel că undele seismice s-au resimțit și în orașele de la granița cu țara noastră, respectiv: Călărași, Giurgiu, dar și în zone din județele: Teleorman, Olt și Dolj.
La trei ore distanță de seismul produs la vecinii noștri din Sud, și în România s-a înregistrat unul în judeţul Buzău. Potrivit Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului, cutremurul a avut loc la ora 05:22, iar magnitudinea lui a fost de 2,4 grade pe scara Richter. Epicentrul a fost la 110 kilometri adâncime.
Specialiștii spun că în 2019 există riscul producerii unui număr mai mare de cutremure în comparație cu 2018. “Această relație este puternică și ne arată că am putea avea o creștere a numărului de cutremure majore anul viitor (n.r.: 2019)”, au spus profesorii Roger Bilham de la University of Colorado in Boulder și Rebecca Bendick de la University of Montana in Missoula, potrivit The Guardian.